Programul zilei de luni, 15 februarie, la Australian Open 2021, este plin de meciuri tari atât la simplu, cât și în probele de dublu! Horia Tecău și Marcelo Melo luptă pentru sferturi în jurul orei 5 dimineața.
Echipa româno-braziliană Horia Tecău/Marcelo Melo înfruntă cuplul Ivan Dodig/Filip Polasek, luni dimineață, în jurul orei 05:00! Meciul contează pentru calificarea în sferturile probei de dublu la Australian Open.
În cursul zilei de luni vor avea loc și ultimele meciuri din optimile probelor de simplu, iar pe teren vor intra Rafael Nadal (Spania), Ashleigh Barty (Australia) sau Elina Svitolina (Ucraina).
Horia Tecău este unul dintre cei doi reprezentanți ai României calificați în a doua sătămână la Australian Open, alături de Simona Halep! Dacă Halep are zi liberă, Tecău va juca pentru un loc în sferturile probei de dublu, în tandem cu Melo! Meciul împotriva lui Dodig și Polasek a fost programat pe Terenul 3 de la Melbourne Park.
Horia Tecău și Marcelo Melo s-au hotărât să joace împreună din acest sezon, iar adversarii lor formează o echipă mult mai sudată. Cu toate acestea, Tecău și Melo au statut de favoriți 7, în timp ce Dodig și Polasek ocupă poziția a 9-a pe lista capilor de serie. Perechea care avansează în sferturile de finală va fi recompensată cu 87.400 de dolari și 360 de puncte ATP.
Pe arena principală de la Australian Open, Rod Laver, vor avea loc mai multe meciuri vedetă: Jessica Pegula (SUA) – Elina Svitolina (Ucraina, favorită 5), de la ora 02:00, Donna Vekic (Croația, favorită 28) – Jennifer Brady (SUA, favorită 22), de la 03:30;
Rafael Nadal (Spania, favorit 2) – Fabio Fognini (Italia, favorit 16), de la 06:00, Ashleigh Barty (Australia, favorită 1) – Shelby Rogers (SUA), de la ora 10:00, și Stefanos Tsitsipas (Grecia, favorit 5) – Matteo Berrettini (Italia, favorit 9), după 11:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER